De multe ori călătorești ca să iei o pauză de la muncă, să ieși din rutină, Dar călătoritul are și alte beneficii care depășesc faptul că te ajută să te relaxezi, iar unul dintre ele este că… te face mai deștept.
Iată cum:
1. Te ajută să înveți limbi noi
Dacă după o săptămână în Cluj te întorci cu un duios accent ardelenesc, imaginează-ți cum vei fi dupa două săptămani în Costa Rica. Îți vei aminti brusc tot felul de cuvinte pe care nici nu credeai că le știi. Nu te vei întoarce vorbind fluent greacă după o săptămână în Grecia, dar vei folosi o parte diferită a creierului ca să poți desluși cuvintele care îți zboară pe langă urechi. Cu siguranță vei învăța câteva cuvinte și expresii de bază care te vor ajuta să te descurci. Efortul pe care il faci când încerci să înțelegi ce ți se spune într-o altă limbă e un exercițiu excelent pentru creier.
2. Îți lărgește perspectivele
Atunci când stai mult timp într-un singur loc, e ușor să cazi în rutină. Acasă-muncă, ieșit în oras, muncă-acasă și iată cum ți-ai creat o mică bulă în care lucrurile par să stea pe loc . Când ești pe drum ești nevoit să fii mereu alert: peisajul, oamenii și ideile se schimbă într-un ritm năucitor. Când ești expus unui val de nouăți într-un timp scurt, ideile tale fixe despre viață se năruiesc. Călătoriile te ajută să îți lărgești perspectivele despre orice, de la politică la viață de familie.
3. Te ajută să gândești și să iei decizii rapid și eficient
Când călătorești esti pus în tot felul de situații noi în care ești nevoit să iei decizii pe loc. Poate că hostelul la care plănuiai să stai e plin, e noapte și trebuie să găsești o soluție rapid. Poate că trenul în care te-ai suit nu merge în altă direcție, cobori într-un sătuc și trebuie să te reorientezi. Exploratul îți îmbunătățește abilitățile de rezolvare rapidă a problemelor pentru că te forțează să gândești rapid și eficient.
4. Îți dezvoltă abilități noi
Tot timpul vei întâlni oameni și situații din ai de învățat. Fie că te plimbi printr-un oraș complet nou, că înveți să gătești ceva nemaiauzit, că te familiarizezi cu plantele din locul în care ești sau că înveți o melodie de la un necunoscut, mereu vei găsi ceva care să îți hrănească creierul. Chiar dacă oportunitățile există și în viața ta de zi cu zi, vei fi mai înclinat să profiți de ele atunci când călătorești.
5. Îți dezvoltă creativitatea
Când ești expus la lucruri foarte diferite în fiecare zi, oameni, culturi, locuri – apar noi idei. Unele sunt năstrușnice, altele pot fi productive. Un studiu făcut de psihologul american William Maddux arată că cei care locuiesc în altă țară se întorc acasă mult mai creativi.
Depinde mult de tine, poți să plănuiești fiecare minut și să rămâi în zona ta de confort, sau să alegi să te bucuri de ce îți oferă fiecare clipă și să plutești liber.
Spor la explorat!

















