Cu tramvaiul 21 am mers pentru prima data la femei. Aveam 9 ani si, la fel ca majoritatea copiilor de la bloc, am profitat de nebuloasa anilor 90, cand Romania incerca sa inteleaga ce inseamna libertatea. Toti o facusera in acea saptamana, iar serile ascultam povestile norocosilor, la bara din spatele blocului. Majoritatea mersese in grup, dar eu am ales sa o fac incognito.

Era vara, foarte cald si, dupa pustiul strazilor pe care mi-l aduc aminte, era, probabil, duminica. O duminica din vara lui 1990. Nu aveam voie sa plec din spatele blocului si eram foarte speriat ca ma va recunoaste cineva. M-am urcat in tramvaiul 21 si, incet, am lasat in spate cartierul banal in care locuiam.
Am coborat la intersectia Carol cu Mosilor, in fata unei cladiri cu o intrare ingusta. In interior, bancnota transpirata de 10 lei stiam ca este suficienta pentru a ma lasa sa intru. Stiam de la baieti. Nimanui nu-i pasa, atata timp cat isi luau banii de la cel putin 7 persoane. Mi s-a aratat unde sa merg si am urmat culoarul intunecat, plin de afise.
In capatul lui, in spatele unei draperii groase, s-a deschis o sala mare, in care, vreo 10 persoane rasfirate, asteptau inceperea filmului. Au fost primii sani, cu care nu eram inrudit, pe care i-am vazut. Nu-mi aduc aminte prea multe detalii, cu exceptia unei scene petrecute pe un vapor de lux, unde o blonda omenea un gentleman italian. Aveam 9 ani si stateam ghem pe scaun, sa nu ma recunoasca cineva.

Pe drum spre casa, in tramvaiul 21, am inteles, intr-un mod profund, ca ce s-a intamplat la cinema Miorita, trebuie sa ramana la cinema Miorita. A fost secretul meu si al doamnei care mi-a vandut biletul.

Realizez acum ca acela a fost inceputul a multor calatorii, dintre care, de unele, ma mai bucur si astazi.
Pe langa evidenta fizica, faptul ca te muti din punctul A in punctul B, calatoria iti deschide porti ale perceptiei de care nu ai habar. Intri in lumi necunoscute, unde te parasesti si te descoperi, pentru a te reintoarce altul.

Desi s-a schimbat mult, la intersectia Caii Mosilor cu Carol, unde linia 21 face dreapta, Bucurestiul vechi inca se simte. Acolo este alta lume, cu case derapanate, inghesuite intr-un cartier, ca o scena de teatru pentru povestile lui Eliade. Zeci de ani mai tarziu, citindu-l, ajungem sa-l insotim in calatorii, ca niste ritualuri de trecere, unde pasim dinspre ceea ce suntem spre ceea ce vrem sa devenim. Pentru mine, Eliade a fost primul care mi-a deschis portile perceptiei despre care vorbeam mai sus. Si nu voi uita niciodata ce am simtit, cand am intrat prima data pe strada Mantuleasa, cautandu-l. Universul nuvelelor lui era la marginea spatiul descoperit incognito de mine, la cativa pasi de cinema Miorita.
Ne despartea doar o linie de tramvai.

Acum, cand am avut nevoie de un nume de brand de accesorii pentru calatorii, cum m-as fi putut gandi la altceva decat la “Linia 21″ ?

Pentru ca Eliade, pentru ca sani goi.

Bogdan